Ioan Usca – Comentarii la Facerea

CAPITOLUL 41 – Iosif tâlcuieşte visele lui Faraon.

Capitolul 41: „În text se întrepătrund două motive narative frecvent întâlnite în literatura Orientului antic: a) Un rege are un vis pe care la început nimeni nu-l poate interpreta; în cele din urmă se găseşte totuşi cineva care să descifreze semnificaţia visului şi, ca urmare, este răsplătit cu dărnicie; cf. Daniel 2-6; b) Dezorientat din cauza unei prevestiri de rău augur, un rege este dezamăgit de sfetnicii săi cei mai apropiaţi. Dar un curtean înţelept îi dă un sfat preţios şi, de aceea, regele îl răsplăteşte şi îi conferă titluri şi onoruri însemnate”[1].

1: Şi a fost că după doi ani a avut şi Faraon un vis. Se făcea că stătea lângă Râu;

„E vorba de Nil, nume a cărui rădăcină egipteană înseamnă Râul sau Fluviul. De apele Nilului depindeau în exclusivitate fertilitatea şi belşugul agricol”[2].

2: şi iată, din Râu au ieşit şapte vaci, frumoase la vedere şi grase la trup, şi păşteau pe mal.

3: Dar din râu au ieşit după ele alte şapte vaci, urâte la vedere şi slabe la trup, şi stăteau pe malul Râului lângă celelalte vaci;

4: şi vacile cele urâte şi slabe la trup le-au înghiţit pe cele şapte vaci frumoase la vedere şi grase. Atunci Faraon s-a trezit.

5: Apoi iar a adormit şi a avut un al doilea vis: Iată că şapte spice de grâu, pline şi frumoase, creşteau dintr-un singur pai;

6: dar iată că după ele s-au ivit alte şapte spice, subţiri şi pălite de vântul de răsărit;

7: şi cele şapte spice subţiri şi pălite le-au înghiţit pe cele şapte spice frumoase şi pline. Atunci s-a trezit Faraon, şi iată că era un vis!

8: Iar dacă s-a făcut dimineaţă, sufletul i s-a tulburat; şi a trimis să-i cheme pe toţi magii Egiptului şi pe toţi înţelepţii lui; şi le-a povestit Faraon visul, dar nu era cine să i-l tâlcuiască lui Faraon.

Revelaţia se dă fiecărui neam. „Lui Faraon i s-a vestit de către îngerul ocrotitor al Egiptenilor [...], în vedenii, grija şi puterea stăpânitoare a Providenţei tuturor”[3].

9: Atunci marele paharnic a prins a-i grăi lui Faraon şi i-a zis: „Astăzi îmi aduc aminte de păcatul meu.

„În Textul Ebraic: de păcatele mele (greşalele împotriva lui Faraon); în Septuaginta: de păcatul meu (acela de a-l fi dat uitării pe Iosif)”[4].

10: S-a mâniat odată Faraon pe dregătorii săi şi ne-a pus sub pază în casa căpeteniei gărzii, pe mine şi pe marele pitar.

11: Amândoi am visat atunci câte un vis în aceeaşi noapte – şi eu, şi el -, fiecare având un vis cu însemnare deosebită.

12: Era cu noi acolo un tânăr evreu, un rob al căpeteniei gărzii; şi dacă i le-am spus, el ni le-a tâlcuit.

13: Şi cum ne-a tâlcuit el, aşa s-a şi întâmplat: eu am fost din nou aşezat în dregătoria mea, iar acela a fost spânzurat”.

14: Atunci a trimis Faraon şi l-a chemat pe Iosif. Şi de-ndată l-au scos din temniţă, l-au tuns, i-au dat haine curate, şi aşa a venit la Faraon.

„În literatura egipteană, ca şi în celelalte literaturi orientale, se întâlnesc cazuri în care un sclav dispreţuit sau o altă persoană neînsemnată se dovedesc a fi sfetnici preţioşi. După relatarea paharnicului, Faraon este încredinţat că Iosif poate interpreta toate visele. Ca şi în cazul celor doi dregători, Iosif îşi declină în versetul 16 orice merit personal, arătând că doar prin bunăvoinţa lui Dumnezeu reuşeşte să tâlcuiască visele”[5].

„Au trecut doi ani de zile [...] de când marele paharnic şi‑a recăpătat slujba. Că trebuia Iosif să aştepte vremea potrivită, ca ieşirea din închisoare să fie cu strălucire. Dacă marele paharnic i-ar fi amintit lui Faraon, înainte ca Faraon să fi avut visele, şi l-ar fi eliberat la rugămintea sa, poate că virtutea lui Iosif n-ar mai fi fost cunoscută de mulţime. Dar iscusitul şi înţeleptul Stăpân, care ştie, ca un foarte bun meşter, câtă vreme trebuie să stea aurul în foc şi când trebuie să-l scoată de acolo, face ca mai-marele paharnic să-şi uite de Iosif doi ani, ca să vină şi timpul viselor lui Faraon şi astfel, cu ajutorul nevoii de atunci să ajungă dreptul Iosif cunoscut în toată împărăţia lui Faraon”[6].

15: Iar Faraon i-a zis lui Iosif: „Am avut un vis, dar nu-i cine să mi-l tâlcuiască. Eu însă am aflat spunându-se despre tine că numa’ ce auzi visele, le şi tâlcuieşti”.

16: Iosif i-a răspuns lui Faraon, zicându-i: „Nu eu, ci Dumnezeu îi va da lui Faraon un răspuns mântuitor”.

17: Faraon i-a grăit apoi lui Iosif, zicându-i: „Iată că-n visul stăteam pe malul Râului;

„Se reia povestirea [din versetele] 1-7, însă naratorul lasă să se întrevadă şi simţămintele şi reacţiile personale ale Faraonului”[7].

18: şi iată că din Râu au ieşit şapte vaci grase la trup şi frumoase la vedere şi păşteau pe mal;

19: şi iată că după ele au ieşit alte şapte vaci, rele şi urâte la vedere şi slabe la trup, de-o urâţenie cum eu n-am văzut în toată ţara Egiptului;

20: iar cele şapte vaci urâte şi slabe le-au înghiţit pe cele şapte vaci dintâi, frumoase şi grase,

21: şi măcar că [acestea] intraseră cu totu-n pântecele lor, nu se cunoştea că le intraseră-n pântece: erau tot atât de urâte la vedere ca şi la-nceput. Şi dacă m-am trezit, am adormit din nou.

22: Şi-n visul meu am văzut cum dintr-un singur pai au ieşit şapte spice pline şi frumoase.

23: Şi după ele au ieşit alte şapte spice, subţiri şi pălite de vântul de răsărit;

24: şi cele şapte spice subţiri şi pălite le-au înghiţit pe cele şapte spice frumoase şi pline. Le-am spus pe acestea magilor, dar nimeni n-a fost să mi le tâlcuiască”.

25: I-a zis Iosif lui Faraon: „Visul lui Faraon este unul: Dumnezeu i-a arătat lui Faraon ceea ce va să facă.

„Cele două vise, cu semnificaţie identică, au o importanţă deosebită pentru Faraon. Această revelaţie îi este destinată regelui, aşa cum se întâmpla cu cele mai multe interpretări ale prezicătorilor din Vechiul Orient şi cu revelaţiile profeţilor din Israel, îndeosebi în Regi. Regele este considerat ca reprezentant al poporului său în faţa divinităţii, care îl anunţă ce se va întâmpla cu poporul său. De remarcat că în povestirea lui Iosif lipseşte orice polemică împotriva zeilor străini şi instituţiilor religioase aparţinând altui popor. Faraonului i se adresează Dumnezeul [israeliţilor]”[8].

26: Cele şapte vaci frumoase sunt şapte ani, cele şapte spice frumoase sunt şapte ani: visul lui Faraon este unul.

27: Cele şapte vaci urâte şi slabe, care au ieşit după ele, sunt şapte ani; cele şapte spice subţiri şi pălite de vântul de la răsărit sunt şapte ani: vor fi şapte ani de foamete.

28: Acesta-i cuvântul pe care i l-am spus lui Faraon: Dumnezeu i-a arătat lui Faraon ceea ce va să facă.

29: Iată, vin şapte ani de mare belşug în tot pământul Egiptului.

30: După ei vor veni şapte ani de foamete; uitat va fi tot belşugul în ţara Egiptului, foametea va secătui ţara,

31: iar belşugul nu va mai fi cunoscut în ţară din pricina foametei de după el, că va fi foarte grea.

32: Şi dacă visul i s-a arătat lui Faraon de două ori, e pentru că Dumnezeu Şi-a hotărât cuvântul şi Se grăbeşte să-l plinească.

„Când Scriptura arată că un lucru s-a săvârşit de două ori înseamnă că acel lucru este mai presus de orice îndoială”[9].

33: Şi acum, să aleagă Faraon un bărbat priceput şi înţelept şi să-l aşeze peste toată ţara Egiptului.

34: Aceasta să facă Faraon, şi să aşeze ispravnici peste ţară, pentru ca-n cei şapte ani de belşug să adune a cincea parte din strânsura Egiptului.

Ispravnici: „guvernatori teritoriali. Iosif se dovedeşte şi bun organizator”[10]. SEP 1 are guvernatori de ţinuturi: „termenul trimite la realitatea Egiptului ptolemaic, când ţara era împărţită pe regiuni”[11].

35: Să adune ei toate bucatele celor şapte ani buni care vin şi să dea grâul pe mâna lui Faraon, iar bucatele să fie puse sub pază prin cetăţi;

36: aceste bucate vor fi rezerva ţării pentru cei şapte ani de foamete ce vor veni în ţara Egiptului, şi astfel ţara nu va pieri de foame”.

37: Aceste cuvinte au plăcut lui Faraon şi tuturor dregătorilor săi.

38: Şi le-a zis Faraon tuturor dregătorilor săi: „Am mai găsi noi oare un om ca el, în care să fie duhul lui Dumnezeu?”

„În duhul lui Dumnezeu sunt concentrate înţelepciunea, priceperea, ştiinţa şi iscusinţa: vezi Ieşirea 31, 3. De notat că în toată această relatare nu sunt implicaţi zeii Egiptului, ci Dumnezeul lui Israel”[12].

39: Apoi a zis Faraon către Iosif: „De vreme ce Dumnezeu ţi-a descoperit ţie toate acestea, om mai înţelept şi mai priceput decât mine nu se află.

40: Tu să fii dar în fruntea casei mele. Tot poporul meu se va supune poruncii tale, iar eu numai prin tronul meu voi fi mai mare decât tine!”

„Iată că întemniţatul ajunge dintr-o dată împărat peste întreg Egiptul, iar cel băgat la închisoare de mai marele bucătarilor este ridicat împărat la cea mai înaltă dregătorie! Şi fostul lui stăpân, care îl aruncase în închisoare ca prea desfrânat, l-a văzut primind conducerea întregului Egipt. Ai văzut ce lucru mare este să înduri cu mulţumire încercările”[13].

41: I-a zis Faraon lui Iosif: „Iată, eu te pun astăzi peste toată ţara Egiptului!”,

42: şi şi-a scos Faraon inelul din deget şi l-a pus în degetul lui Iosif, l-a îmbrăcat în haină de vison, i-a pus la gât colan de aur,

43: şi a făcut să fie purtat în cea de a doua sa trăsură, şi crainicul striga înainte-i: „Abrek!” Şi-n felul acesta l-a pus peste toată ţara Egiptului.

„Abrek e numai în Textul Ebraic. Cuvânt de origine incertă (poate egipteană), el se traduce fie prin Atenţie!, fie prin Cădeţi în genunchi! Mai târziu, la curtea otomană, făcea parte din ceremonialul de învestitură a marelui vizir”[14]. „Iosif este numit mare vizir, fiind, de fapt, locţiitorul Faraonului. Între alte privilegii, funcţia îi dădea dreptul de a avea o gardă personală care îl însoţea ca şi pe faraon, anunţând apropierea vehiculului înaltului demnitar”[15].

44: Apoi Faraon a zis către Iosif: „Eu sunt Faraon! În toată ţara Egiptului nimeni nu-şi va mişca mâna sau piciorul fără-ncuviinţarea ta!”

45: Şi l-a numit Faraon pe Iosif cu numele de Ţafnat-Paneah şi i-a dat-o de soţie pe Asineta, fiica lui Poti-Fera, marele preot din Iliopolis.

„Acordarea unui nume nou u prilejul numirii într-o înaltă funcţie constituia o practică obişnuită în Orientul antic”[16]. Iosif e numit Ţafnat-Paneah (= Dumnezeu cuvântează), ca un vestitor al planurilor divine. Anania oferă alte traduceri posibile ale numelui: a zis Dumnezeu: El e viu sau omul care ştie tot. „Explicaţiile etimologice au născut două interpretări în tradiţia exegetică antică: 1) omul care dezvăluie faţa ascunsă a lucrurilor, de la rădăcina ebraică ţaphan, a ascunde (Philon, Mut. 91; Iosif Flaviu, Antichităţi iudaice II, 6, 1; Origen, Hom. Num. XXV, 3); şi 2) salvatorul lumii (Ieronim, QG, ad loc.). ♦ Asineta: romanul mistic iudeo-elenistic, Iosif şi Aseneth (sec. II. Î. Hr.), pleacă de la această scurtă informaţie din Facerea. Este vorba despre căsătoria lui Iosif cu fiica preotului Petephres (sau Pentephres), căsătorie precedată de convertirea Asenethei la monoteism în urma unei revelaţii extraordinare. După căsătorie, fiul lui Faraon pune la cale uciderea lui Iosif şi răpirea Asenethei, cu complicitatea câtorva fraţi ai lui Iosif. Planul însă este dejucat, fiul lui Faraon moare, iar Iosif ajunge moştenitor, apoi rege al Egiptului. ♦ Iliopolis, Cetatea Soarelui: Textul Masoretic are substantivul on, transcriere a cuvântului egiptean Ana. Philon interpretează numele cetăţii ca simbol al Intelectului (Somn. I, 77; Post. 57)”[17].

Faraon i-a dat-o lui Iosif de soţie pe Asineta (= cea a zeiţei Neit), fiica lui Poti-Fera (= dăruit de Ra), marele preot din On (= fortăreaţă; tărie) sau Iliopolis (= cetatea soarelui). On era o cetate importantă, situată la circa 30 km de Memfis. Preoţii şi medicii dispuneau aici de şcoli care erau subordonate templului soarelui. Filosofii greci veneau să studieze în On. Iliopolis „este denumirea elină a oraşului egiptean On, situat la aproximativ 10 km nord de Cairo”[18].

46: Iosif era de treizeci de ani când s-a înfăţişat înaintea lui Faraon, regele Egiptului. Ieşind apoi Iosif de la faţa lui Faraon, a cutreierat toată ţara Egiptului.

„Origen interpretează hristologic menţionarea vârstei lui Iosif. Este vârsta la care Iisus îşi începe misiunea publică. Iosif începe să adune grânele, Iisus, să predice Evanghelia. Grânele spirituale sunt depozitate în hambarele/sufletele apostolilor pentru a hrăni lumea, simbolizată de Egipt (cf. Hom. Luc. XXVII)”[19].

„Să nu socotim că fără rost a fost însemnat în Scriptură numărul anilor lui Iosif, ci ca să aflăm că nimeni n-are vreun cuvânt de apărare dacă nu este virtuos. Nimănui nu-i e îngăduit să pună înainte tinereţea, pentru că şi în tinereţe trebuie să fii virtuos”[20].

47: Şi-n cei şapte ani de belşug a rodit pământul cu mare rodnicie.

48: Iar el a adunat toate bucatele celor şapte ani care-au fost cu belşug în ţara Egiptului şi le-a pus prin cetăţi, în fiecare cetate punând strânsura câmpurilor dimprejur.

49: A strâns Iosif grâu îmbelşugat ca nisipul mării, până ce nu l-au mai putut socoti, de mult ce era.

50: Înainte însă de a fi sosit cei şapte ani de foamete, lui Iosif i s-au născut doi fii, aduşi pe lume de Asineta, fata lui Poti-Fera, preotul din Iliopolis.

51: Celui întâi-născut i-a pus Iosif numele Manase, „pentru că [şi-a zis el] m-a făcut Dumnezeu să-mi uit toate necazurile şi toată casa tatălui meu”;

52: iar celuilalt i-a pus numele Efraim, pentru că [şi-a zis el] Dumnezeu m-a făcut roditor în pământul suferinţei mele”.

„Cu toate că Iosif este considerat acum a fi egiptean, el dă copiilor săi nume ebraice”[21]. Mulţimea roadelor strânse de Iosif se poate interpreta şi ca sporul acestuia în virtute, având a dărui şi celorlalţi. Acum i se nasc şi doi fii: Manase = (Domnul) m-a făcut să uit – şi Efraim = (Domnul) m-a făcut roditor.

53: Iar după ce au trecut cei şapte ani de belşug care au fost în ţara Egiptului,

54: au prins a veni cei şapte ani de foamete, după cum spusese Iosif. Foamete s-a făcut atunci în toate ţările, dar în toată ţara Egiptului era pâine.

55: Când însă a flămânzit şi toată ţara Egiptului, atunci poporul a strigat la Faraon să-i dea pâine, dar Faraon a zis către toţi Egiptenii: „Duceţi-vă la Iosif; ce vă va spune el, aceea faceţi!”

56: Şi dacă foametea s-a-ntins pe tot cuprinsul ţării, a deschis Iosif toate grânarele şi vindea pâine tuturor Egiptenilor.

57: Dar toate ţările veneau în Egipt să cumpere pâine de la Iosif, căci foametea se înstăpânise-n tot pământul.

Prin tot pământul se înţelege lumea cunoscută celor vechi, în cazul de faţă referirea vizând nordul Africii şi Orientul apropiat.

[1] GEN, p. 359

[2] BBVA, p. 66

[3] Sf. Dionisie Areopagitul, Despre ierarhia cerească, IX, 4

[4] BBVA, p. 67

[5] GEN, p. 360

[6] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, LXIII, 3

[7] GEN, p. 360

[8] GEN, p. 360

[9] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, LXXXIII, 1