CAPITOLUL 43 – A doua călătorie a fraţilor lui Iosif în Egipt.

În capitolele 43 şi 44, „Iuda devine purtătorul de cuvânt al fraţilor. Numele Iacov este mai frecvent înlocuit cu Israel”[1].

1: Dar foametea se-nteţea pe pământ.

2: Şi a fost că dac-au isprăvit ei de mâncat grâul pe care-l aduseseră din Egipt, tatăl lor le-a zis: „Duceţi-vă din nou de ne cumpăraţi ceva bucate!”

3: Dar Iuda i-a grăit: „Cu jurământ ni s-a jurat nouă omul acela când a zis: – La mine nu veţi mai ajunge dacă fratele vostru cel mai mic nu-i cu voi…

4: Aşadar, dacă-l trimiţi cu noi pe fratele nostru, ne vom coborî [în Egipt] să-ţi cumpărăm bucate;

5: dar dacă nu-l trimiţi pe fratele nostru cu noi, nu ne vom coborî, căci omul ne-a spus-o: – La mine nu veţi mai ajunge dacă fratele vostru cel mai mic nu-i cu voi!”

6: Israel a zis: „De ce mi-aţi făcut voi mie răul acesta, de a-i fi spus acelui om că mai aveţi un frate?…”.

7: Ei au răspuns: „El, omul acela, este cel ce ne-a întrebat despre noi şi despre neamul nostru: – Tatăl vostru mai trăieşte? mai aveţi voi vreun frate?… Noi i-am răspuns după cum ne-a întrebat. De unde era să ştim noi că el ne va zice: – Aduceţi-l pe fratele vostru!?…”.

8: Iuda însă a zis către Israel, tatăl său: „Trimite băiatul cu mine, şi ne vom ridica şi vom merge ca să trăim şi să nu murim, atât noi cât şi tu şi cei ce sunt în grija noastră.

9: Îl iau eu pe răspunderea mea; din mâna mea să-l ceri. Dacă nu ţi-l aduc şi nu ţi-l voi înfăţişa, vinovat să fiu eu faţă de tine în toate zilele vieţii mele;

„După Origen, formula de jurământ rostită de Iuda: cu păcat am să fiu faţă de tine tot restul zilelor mele are o pondere extraordinară, implicând pedeapsa veşnică, lucru care-l determină pe Iacob să accepte plecarea lui Veniamin (Hom. Lev. XIV, 4)”[2].

10: că de n-am fi zăbovit atât, ne-am fi întors acum a doua oară”.

11: A zis atunci Israel, tatăl lor: „Dacă-i pe-aşa, ei bine, faceţi aşa: luaţi în tărhaturile voastre câte ceva din roadele pământului şi duceţi-i-le omului în dar: puţin balsam şi puţină miere, tămâie şi smirnă şi migdale şi alune.

12: Luaţi cu voi argint de două ori mai mult; duceţi cu voi argintul care va fost pus înapoi în sacii voştri: poate c-a fost o greşeală.

13: Luaţi-l pe fratele vostru şi porniţi la drum: întoarceţi-vă la omul acela.

14: Iar Dumnezeul meu să vă dea trecere pe lângă omul acela, ca să vi-l dea şi pe celălalt frate al vostru, şi pe Veniamin. Cât despre mine, de-mi va fi dat să rămân fără copii, să rămân!”

Dumnezeul meu: „Textul Masoretic are El Şadday. Nume misterios: cercetătorii nu sunt unanimi asupra semnificaţiei lui: Dumnezeul din munte/din câmpie. Se crede că acest nume divin ar fi fost adus din Mesopotamia de strămoşii poporului israelit”[3].

Silit de foamete, Iacov îngăduie să plece şi Veniamin, mai cu seamă că, rămânând, ar fi pierit de foame. Spre a-i îm­bu­na pe egipteni, Israel le trimite daruri: Balsam, smirnă, tă­mâie, miere, migdale şi fistic.

15: Şi luând bărbaţii cu ei aceste daruri, au luat şi argint de două ori mai mult, l-au luat şi pe Veniamin, au pornit la drum şi s-au coborât în Egipt şi i s-au înfăţişat lui Iosif.

16: Dar când Iosif l-a văzut între ei şi pe Veniamin, fratele său cel de-o mamă, a zis către iconomul casei sale: „Adu-i pe oamenii aceia în casă, şi-njunghie din vite şi găteşte, pentru că oamenii vor prânzi cu mine!”

17: Iar omul a făcut aşa cum îi spusese Iosif, şi i-a adus pe oameni în casa lui Iosif.

18: Iar oamenii, văzând că sunt aduşi în casa lui Iosif, au zis: „Din pricina argintului ce ne-a fost înapoiat în saci data trecută, de-aceea ne duc înlăuntru, ca să ne găsească pricină, să se arunce asupra noastră, să ne facă robi şi să ne ia asinii”.

19: Şi apropiindu-se ei de iconomul casei lui Iosif, i-au vorbit în uşa casei şi i-au zis:

20: „Rugămu-ne, domnule…, a mai fost odată când noi ne-am coborât aici să cumpărăm bucate;

21: dar a fost că dac-am ajuns la locul de popas şi ne-am dezlegat sacii, iată că argintul fiecăruia era-n gura sacului său, argintul nostru-n chiar greutatea lui; aşa că l-am adus acum îndărăt, noi cu mâinile noastre;

22: iar pentru cumpărat bucate am adus alţi bani; nu ştim cine ne-a pus nouă argintul în sacii noştri”.

Cuvintele fraţilor lui Iosif arată că „nenorocirile le-au îmblânzit gândul şi i-a făcut mai buni”[4].

23: Iar acela le-a zis: „Fiţi pe pace, nu vă temeţi: Dumnezeul vostru şi Dumnezeul părinţilor voştri este Cel ce-n sacii voştri v-a pus vouă comoară. Cât despre argintul vostru, e la mine-n toată rânduiala”. Şi le-a adus pe Simeon.

24: Şi le-a adus apă să-şi spele picioarele, iar pentru asinii lor a dat nutreţ.

25: Iar ei şi-au pregătit darurile pentru când avea să vină Iosif la amiază, căci aflaseră că vor prânzi acolo.

„Origen vorbeşte despre semnificaţia sacră a ceasului de amiază (Com. in Cant. II). Amiaza (μεσημβρία) este ceasul deschiderii cerurilor şi al coborârii îngerilor, buni sau răi, pe pământ. Călugării egipteni numesc acedia, unul din cele opt gânduri rele, demonul de amiază, întrucât la ora prânzului acedia devine extrem de chinuitoare”[5].

„Fii cu luare-aminte la textele unde citeşti: amiază. La amia­ză iau fraţii prânzul lor, îngerii tot la amiază se în­vred­ni­cesc de ospitalitatea lui Avraam şi altele asemenea”[6]. Mo­ment al strălucirii maxime, amiaza e timpul apropierii lui Dum­ne­zeu şi al descoperirilor. Cum s-a văzut mai sus, astfel de momente cunosc şi ispite pe măsură.

26: Când Iosif a venit acasă, ei în casă i-au înfăţişat darurile pe care le aveau în mâini şi i s-au închinat cu faţa pân-la pământ.

27: Iar el i-a întrebat: „Cum vă aflaţi?” Apoi a zis: „Dar bătrânul vostru tată, de care mi-aţi vorbit deunăzi, e sănătos? mai trăieşte?”

„Această a doua întrebare indică faptul că de la prima călătorie a fraţilor lui Iosif trecuse un oarecare timp”[7].

28: Ei au zis: „Robul tău, tatăl nostru, e sănătos, încă trăieşte”. Şi Iosif a zis: „Binecuvântat de Dumnezeu este omul acela!” Iar ei s-au plecat şi i s-au închinat.

29: Dar dacă Iosif şi-a ridicat ochii, l-a văzut pe Veniamin, fratele său de-o mamă, şi a zis: „El e fratele vostru cel mai mic, pe care mi-aţi spus că-l veţi aduce la mine?”… Şi a adăugat: „Dumnezeu să aibă milă de tine, fiule!”

„Apelativul fiule se explică prin diferenţa de vârstă, dar şi prin ascendenţa rangului social al lui Iosif”[8].

„Vezi câtă răbdare are Iosif, că încă se preface că nu-i cu­noaşte, ca să poată afla din desfăşurarea faptelor ce sim­ţă­min­te au fraţii lui pentru Veniamin”[9].

30: Dar Iosif era atât de tulburat încât de dragul fratelui său i se zbătea inima şi-l podidea plânsul. Şi a fugit în odaie şi a plâns acolo.

31: Apoi, spălându-şi faţa, a ieşit; şi, stăpânindu-se, a zis: „Aduceţi bucatele!”

32: Şi lui i s-a pus de-o parte, lor de-o parte, şi tot de-o parte Egiptenilor care mâncau cu el, din pricină că Egiptenii nu pot să mănânce la un loc cu Evreii, aceasta fiind pentru Egipteni o nelegiuire.

De presupus că, aici, prin Evrei se înţelege nomazi sau Canaaniţi, căci nu era încă vorba despre un popor evreiesc, faţă de care să fi avut Egiptenii oprelişti de vreun oarecare fel. Sau: „în acest caz termenul nu desemnează o entitate etnică, ci un strat social, modul de viaţă nomad, considerat inferior”[10].

Nelegiuire: SEP 1 traduce prin spurcăciune „(βδέλυγμα): prima dată când acest substantiv apare în Septuaginta (ca verb este menţionat în 26, 29); în Levitic şi Deuteronom termenul se specializează, marcând interdicţiile cultuale sau culinare (cf. Levitic 11). Va reveni la Profeţi şi mai cu seamă la Daniel. Tot ce încalcă flagrant tradiţia monoteistă iudaică (sacrificii aduse zeilor străini; trădarea lui Iahve; nerespectarea regimului alimentar) este spurcăciune. Aici însă termenul exprimă reacţia egiptenilor faţă de ceea ce este legat de tradiţiile neegiptene. Philon suprimă remarca din comentariul său, considerând-o probabil jignitoare pentru evrei (Ios. 202)”[11].

33: Ei s-au aşezat în faţa lui, cel întâi-născut după dreptul vârstei sale şi cel mai tânăr după tinereţea lui; şi oamenii aceştia se uitau cu mirare unul la altul.

„Se uitau cu mirare: pentru că, după Philon, văd că un egiptean, precum Iosif, cunoaşte regulile tradiţiei iudaice conform cărora fraţii stau la masă după vârstă (Ios. 203-204)”[12].

34: El le-a dat porţii din bucatele de la masa lui, dar porţia lui Veniamin era de cinci ori mai mare decât a fiecăruia din ceilalţi. Şi au băut şi s-au veselit cu el.

„După Philon, Iosif îi pune fratelui mai mic o porţie de cinci ori mai mare pentru a verifica dacă fraţii mai au în ei vreun strop de invidie (Ios. 234). ♦ εμεθύσθησαν, s-au îmbătat[13]. Philon suprimă menţiunea, compromiţătoare, despre beţie. Origen însă vede aici un exemplu de beţie divină (Com. Io. I, 206)”[14]. „Băură şi se îmbătară este traducerea literală a textului original, folosindu-se aceleaşi verbe ca şi în 9, 21. Spre deosebire de 9, 21, în cazul de faţă se consideră că ospăţul a avut loc în limitele decenţei, intenţia autorului fiind de a sublinia atmosfera destinsă, în contrast cu scenele tensionate care vor urma”[15].

Din nou, ca şi în alte locuri ale Scripturii, e indicată o ascendenţă a mezinului asupra fraţilor mai mari.

 

Vizualizari :575

Possibly Related Posts:

• Ioan Usca – Comentarii la Facerea – 42
• Ioan Usca – Comentarii la Facerea – 41
• Ioan Usca – Comentarii la Facerea – 40
• Ioan Usca – Comentarii la Facerea – 39
• Ioan Usca – Comentarii la Facerea – 38