Ioan Usca – Comentarii la Facerea

CAPITOLUL 42 – Întâia călătorie a fraţilor lui Iosif în Egipt.

1: Aflând Iacob că este grâu în Egipt, a zis către fiii săi: „Ce vă uitaţi unul la altul?

2: Iată, am auzit că este grâu în Egipt. Coborâţi-vă acolo şi cumpăraţi ceva bucate, ca să ne ţinem în viaţă şi să nu murim”.

Coborâţi-vă: „Din centrul muntos al Palestinei se cobora, într-adevăr, spre şesurile Nilului”[1]. „Faţă de ţinuturile în care sălăşluiau evreii, Egiptul era considerat a fi situat în jos, la vale, de aceea în toate versiunile se foloseşte verbul a coborî sau o expresie similară”[2]. Expresia, însă, are şi o conotaţie spirituală, în tâlcuirile patristice.

3: Atunci fraţii lui Iosif, zece din ei, s-au coborât să cumpere grâu din Egipt;

4: dar pe Veniamin, fratele lui Iosif, nu l-a trimis Iacob cu fraţii săi, pentru că-şi zicea: „Nu cumva să i se întâmple ceva rău!”

5: Au venit deci fiii lui Israel să cumpere şi ei printre alţii care veneau, căci foametea bântuia şi-n pământul Canaanului.

6: Iar Iosif era căpetenie peste ţară; tot el era cel ce vindea la tot poporul ţării. Şi dac-au sosit şi fraţii lui Iosif, i s-au închinat până la pământ.

„Proskyneza, gest de închinare făcut înaintea divinităţii sau regilor care se presupunea că întrupează divinitatea pe pământ. Trimite la sensul primului vis premonitoriu al lui Iosif: fraţii mai mari se închină în faţa mezinului”[3].

7: De-ndată ce Iosif şi-a văzut fraţii, i-a recunoscut, dar s-a prefăcut a le fi străin şi le-a grăit aspru, zicând: „Voi, de unde-aţi venit?” Iar ei au zis: „Din ţara Canaanului, să cumpărăm bucate”.

8: Aşa că Iosif i-a recunoscut pe fraţii săi, dar ei nu l-au recunoscut.

Cel plin de har are privirea pătrunzătoare, pe când cel pătimaş se mulţumeşte a vedea doar suprafaţa lucrurilor, înşelându-se cu uşurinţă.

9: Atunci Iosif şi-a adus aminte de visele pe care le visase despre ei şi le-a zis: „Voi sunteţi spioni. De-aia aţi venit, să puneţi ochii pe punctele slabe ale ţării!”

„În Orientul antic, străinii şi refugiaţii nu dispuneau de nici un drept general recunoscut. Soarta lor se afla în întregime la discreţia cârmuitorilor, în special atunci când erau acuzaţi de o culpă atât de gravă cum era spionajul”[4].

10: Ei au zis: „Nu, domnul nostru! Robii tăi au venit să cumpere bucate.

11: Noi suntem toţi feciorii unui singur om, suntem oameni cinstiţi, robii tăi nu sunt spioni…”.

12: Iar el le-a zis: „Nu!: să luaţi la ochi punctele slabe ale ţării, de-aia aţi venit!…”.

13: Ei au zis: „Noi, robii tăi, suntem doisprezece fraţi în ţara Canaanului, cel mai mic e acum împreună cu tatăl nostru, iar unul nu mai este”.

Versiunile care urmează Septuagintei au în finalul acestui loc nu mai este, (Biblia 1914 are, totuşi, nu [mai] trăieşte). „Exprimare prudentă, care nu implică neapărat moartea celui în cauză (vezi şi v. 32). Cei zece se simt obligaţi să dea amănunte familiale spre a dovedi că nu au intenţii rele”[5].

„Ce cuvinte înşelătoare! Au pus la număr şi pe cel vândut de ei negustorilor! N-au spus: Am fost doisprezece, ci: Suntem doisprezece fraţi, şi iată cel mai tânăr este cu tatăl nostru, iar celălalt nu mai este. Nu spun lămurit pricina, ci atât: nu mai este. Răspunsul lor l-a dus la bănuială, să nu-i fi făcut la fel şi lui Veniamin”[6].

14: Dar Iosif le-a zis: „E-ntocmai cum v-am spus eu când am zis că sunteţi spioni.

15: Veţi fi însă puşi la-ncercare: Pe viaţa lui Faraon, nu veţi pleca din locul acesta decât numai dacă fratele vostru cel mai mic va veni aici.

Pe viaţa lui Faraon: „jurământ obişnuit la Egipteni”[7].

16: Trimiteţi pe unul din voi să-l aducă pe fratele vostru; voi însă rămâneţi la popreală până ce se va dovedi dacă spusele voastre sunt adevărate ori ba; de nu, pe viaţa lui Faraon, nu veţi pleca din locul acesta numai dacă fratele vostru cel mai mic va veni aici.

De nu: „condiţional cu înţeles larg: dacă nu veţi accepta proba; dacă, acceptând-o, nu-l veţi aduce pe fratele vostru. Strategie prin care Iosif îşi constrânge fraţii să i-l aducă pe Veniamin”[8].

„Vreau să-l văd pe el, îşi spunea Iosif. Doresc să văd pe cel care a avut aceeaşi mamă cu mine. Din felul cum v-aţi purtat cu mine vă bănuiesc că urâţi şi pe acest frate” [9].

17: Şi i-a pus sub pază vreme de trei zile.

18: Iar a treia zi le-a zis: „Faceţi asta, şi veţi fi vii – căci eu mă tem de Dumnezeu -:

„Atitudinea lui Iosif se îndulceşte, iar el o motivează”[10].

19: De sunteţi oameni paşnici, unul dintre voi să rămână la popreală-n închisoare, iar voi mergeţi şi duceţi grâul pe care l-aţi cumpărat

20: şi să mi-l aduceţi pe fratele vostru cel mai mic; atunci vor fi spusele voastre vrednice de crezare şi nu veţi muri”. Iar ei au făcut aşa.

21: Şi ziceau unii către alţii: „Vai nouă, că-ntr-adevăr am păcătuit împotriva fratelui nostru! căci am văzut cum se zbuciuma sufletu-n el când se ruga de noi, dar noi nu l-am auzit; iată de ce-a venit peste noi această urgie!”

„Aşa e păcatul! Îşi arată covârşitoarea lui nebunie atunci când se termină, după ce se săvârşeşte! Întocmai ca omul beat; când toarnă în el mereu vin, nu-şi dă seama câtă vătămare îi aduce vinul; dar mai târziu află, pe propria piele, marele rău ce i-a pricinuit vinul; tot aşa şi păcatul; în timp ce se săvârşeşte, întunecă cugetul şi orbeşte mintea ca şi cum ar învălui-o cu un nor des; dar mai târziu, conştiinţa revoltată chinuie mintea mai cumplit decât un acuzator şi-i arată nebunia faptei”[11].

22: Atunci răspunzând Ruben, le-a zis: „Nu v-am spus eu vouă să nu vă faceţi păcat împotriva băiatului? Dar voi nu m-aţi ascultat, şi iată că sângele lui cere răzbunare”.

„Gândeşte-te ce cumplit lucru să fii judecat de conştiinţă! Acuzatorul acesta este mereu în tine şi-ţi aduce aminte nelegiuirea!”[12].

23: Ei însă nu ştiau că Iosif înţelege, pentru că el vorbise cu ei prin tălmaci.

„Iosif vorbea cu fraţii săi prin intermediul unui hermeneut (ερμηνευτής)[13], tălmaci. Considerându-l străin, necunoscător al limbii, ei nu s-au sfiit să spună aceste lucruri în prezenţa lui”[14].

24: Atunci Iosif s-a îndepărtat de ei şi a plâns. Apoi a venit din nou la ei şi le-a vorbit; şi l-a luat dintre ei pe Simeon şi l-a legat în faţa ochilor lor.

25: După aceea a poruncit Iosif să li se umple sacii cu grâu, argintul fiecăruia să i se pună în sacul său, şi să li se dea merinde pentru drum. Şi li s-a făcut întocmai.

26: Şi punându-şi ei grâul pe asini, au plecat de acolo.

„Iată cât de darnic e cu ei! Le face bine fără voia lor; nu le dă numai grâul, ci şi arginţii”[15].

27: Dar când unul din ei şi-a dezlegat sacul ca să-şi hrănească asinii la locul de popas, şi-a văzut argintul în gura sacului

28: şi a zis către fraţii săi: „Mi s-a înapoiat argintul, iată-l în sacul meu!”… Atunci le-a pierit inima, şi cu spaimă ziceau unul către altul: „Ce-a făcut oare Dumnezeu cu noi?”…

„S-au spăimântat iarăşi, că se temeau să nu le fie şi asta adaos de vină, în afară de învinuirea ce le-o aducea conştiinţa lor”[16].

29: Iar dacă au venit la Iacob, tatăl lor, în ţara Canaanului, i-au povestit toate câte li se întâmplaseră, zicând:

30: „Omul care-i stăpân peste ţara aceea ne-a vorbit cu asprime şi ne-a pus sub pază, ca şi cum noi ne-am fi dus să-i spionăm pământul.

31: Dar noi i-am spus: Suntem oameni paşnici, nu suntem spioni;

32: noi suntem doisprezece fraţi, fii ai aceluiaşi părinte; e unul care nu mai este, iar cel mic este acum împreună cu tatăl nostru în ţara Canaanului…

33: Însă omul care-i stăpân peste ţara aceea ne-a zis: Iată cum voi cunoaşte eu că sunteţi paşnici: Lăsaţi aici la mine pe unul din fraţi, luaţi-vă grâul pe care l-aţi cumpărat pentru familia voastră şi duceţi-vă;

34: dar să-l aduceţi la mine pe fratele vostru cel mai mic, şi atunci voi cunoaşte că nu sunteţi spioni, că sunteţi oameni paşnici; pe fratele vostru vi-l voi da îndărăt, iar voi veţi putea să cutreieraţi ţara pentru negoţ”.

Finalul versetului se referă la Simeon, cel rămas ostatic în Egipt. Negoţ: „iniţial, verbul shr însemna a se mişca în cerc, a urma un curs neregulat şi această sferă semantică se păstrează în accadiană şi în aramaică. Sensul a face negoţ este o evoluţie târzie, bazată pe substantivul soher neguţător (cf. 23, 16). În plus, patriarhii sunt în permanenţă descrişi ca un popor de păstori şi nu de negustori”[17].

35: Dar când ei şi-au deşertat sacii, iată că-n sacul fiecăruia era punga cu argintul său; şi dac-au văzut, ei şi tatăl lor, pungile cu argintul lor, au fost cuprinşi de spaimă.

36: Şi le-a zis Iacob, tatăl lor: „M-aţi lăsat fără copii: Iosif nu mai este, Simeon nu mai este, şi-acum vreţi să mi-l luaţi pe Veniamin! Pe mine cade totul…”.

„Îndestulătoare cuvinte ca să arate inima sfâşiată a unui părinte. Îşi pierduse nădejdea de Iosif – socotea că-l mâncaseră fiarele; tot aşa, nu mai avea nădejde să-l vadă pe Simeon; iar acum îi era teamă şi de Veniamin”[18].

37: Dar Ruben i-a grăit tatălui său zicând: „Dă-mi-l mie în seamă, şi eu ţi-l voi aduce înapoi; dacă nu ţi-l voi aduce, să-i omori pe cei doi feciori ai mei!”

„Ruben este purtătorul de cuvânt al fraţilor şi, începând cu 37, 22, încearcă să împiedice săvârşirea unei fărădelegi. În Orientul antic, copiii ucigaşului puteau fi omorâţi”[19]. În capitolele următoare, Iuda va deveni purtătorul de cuvânt al fraţilor, fără o explicaţie clară pentru acest transfer. În ce ne priveşte, respingem explicaţia a mai multe tradiţii (elohistă, iahvistă, sacerdotală) juxtapuse, chiar dacă uneori, preluând note sau comentarii, facem concesii în această privinţă.

38: Dar el a zis: „Nu! Fiul meu nu se va coborî cu voi [în Egipt], pentru că fratele lui a murit şi doar el a rămas. Dacă i se întâmplă vreun rău pe calea-n care-aveţi a merge, atunci cu-ntristare îmi veţi pogorî cărunteţile în locaşul morţilor”.

Doar el a rămas: e vorba despre fiii născuţi din Rahela.

„Mă tem de vârsta lui fragedă, a spus Iacov, şi n-aş vrea să-mi termin viaţa cu durere, lipsit şi de mângâierea acestui fiu. Câtă vreme îl am lângă mine, mi se pare că mai am puţină mângâiere. Petrecerea cu dânsul îmi micşorează tristeţea pierderii fratelui lui”[20].

[1] BBVA, p. 68

[2] GEN, p. 360

[3] SEP 1, p. 150

[4] GEN, p. 361

[5] BBVA, p. 69

[6] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, LXIV, 2

[7] BBVA, p. 69

[8] BBVA, p. 69

[9] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, LXIV, 2

[10] BBVA, p. 69

[11] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, LXIV, 2

[12] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, LXIV, 3